Zei, idoli, guru - Klaus Kenneth

Nici nu ştiu cum aş putea scrie o prefaţă la o mărturie zguduitoare prin fermitate şi conţinut. Un volum plin de luciditate care mi-a dovedit, ca preot, că duhul apologetic este una dintre  harismele prin care laicatul de astăzi poate să ajute demersul pastoral al Bisericii. Prin experienţa şi cultura sa duhovnicească Klaus Keneth dăruieşte cititorului unul dintre cele mai frumoase manuale de supravieţuire duhovnicească. Discernământul şi efortul ieşirii din bezna rătăcirilor care căutau să-i satisfacă setea de Dumnezeu sau, cum deseori mărturiseşte, golul din propria fiinţă, l-au purtat pe autor 2 milioane de kilometri în căutarea Adevărului . Din pelerinajul acesta în căutarea identităţii sale veşnice s-a întors biruitor căci s-a lăsat biruit de Hristos Mântuitorul, Dumnezeul cel Viu.

De astă dată nu mai avem de a face cu o mărturie asupra propriei sale vieţi ci de modul în care, pe parcursul acesteia, a gustat din anestezicul islamului şi Meditaţiei Transcedentale, Hinduismului şi Yogei, Budhismului şi Zenului, lăsându-se narcotizat de tăriile filosofiei ori misticismului oriental, descoperindu-ne prin analiza fiecărei astfel de construcţii demonice frumuseţea Ortodoxiei, care nu ne face mai buni decât ceilalţi ci mai dăruiţi, mai responsabili- atunci când noi înşine nu ne ţinem de false tradiţii şi nu-l idolatrizăm pe Hristos, transformându-l, după chipul şi asemănarea slăbiciunilor noastre, în ideologie simplistă ori sindicalizare a reacţiei pastorale.
Dintâi cartea aceasta este un dar făcut învăţământului religios din România. La toate întâlnirile noastre cu „intelighentia” de serviciu a Dialogului Social ni se reproşează că nu îngăduim copiilor noştri să se şcolească aconfesional, cu acest soi de cultură amalgamată, pe care Klaus Keneth o demască în toată rânjitura ei specifică. Căci la lipsa de mentalitate mărturisitoare în jocul căreia vrea să intrăm antrepriza de îndobitocire programată a poporului român, cu toate că nu excelează în studii de specialitate-încă nu am auzit de un istoric al religiei, la modul serios, fundamental impus în conştiinţa internaţională, cartea lui Keneth este o avertizare. Pentru divinizatorii lui Mircea Eliade sau I.P. Culianu nu ar fi rău să îi rugăm să recitească actuala critică în domeniu şi, dincolo de simpatiile subiective care ne încearcă, să remarce cam la ce nivel ne mai aflăm. Utopia sincretismului care caută să fie impus drept modă naşte deja lipsa de verticalitate în care ne-am înşurubat  prin cerbicia politicianismului culturnic. Chiar când acesta are ca spaţiu de emanaţie Occidentul, nu-i musai să renunţăm la analizarea sa în toate striaţiile multiformalismului ucigător de suflet.  Lucrarea lui Keneth va deveni obligatorie unei „bune informări a populaţiei”, ca să folosim terminologia la modă în demagogia actuală, iar părinţii care vor citi lucrarea şi vor mai subscrie diluării spirituale a sufletului copiilor lor cred că trebuie să înceapă să-şi pună foarte serios problema propriei mântuiri.

Frumuseţea scriiturii şi modul respectuos de analizare a unor aspecte pe cât de populare pe atât de necunoscute cu adevărat în arealul nostru educaţional, vor impune cartea. Nu prin note de subsol ci prin notele despre „subsolul” lumii în care trăim, dinspre care izbucnesc către noi toate mofturile anormale ale omului trecut demult în post-creştinism. Excelenta analiză este dublată de o cunoaştere din interior a fenomenelor descrise, dovedind luciditate şi putere de rupere de minciuna şi contrafacerile rudimentelor de religie în care, ca într-o pânză a celui mai de temut păianjen al lumii, ţesută de veacuri în jurul omului, firea omenească se lasă coruptă. Structurări ca de fişă de lectură, dublate de articulări pertinente din textele specifice fiecărei religii sau culturi descrise, lipsit de răutate ori causticitate ieftină, Klaus Keneth rămâne un apologet crescut în Duhul Sfânt, duhul bunului simţ. Descoperirea unei Ortodoxii vii, prin harul lui Hristos a văzut Ortodoxia dintâi prin ochii binecuvântaţi ai Părintelui Sofronie de la Essex sau ai Părintelui Zaharia Zaharou, l-a scutit de grimasele cu care ne întâmpinăm uneori convertiţii. Bucuriile lui sunt şi bucuriile comunităţii care l-a primit în mijlocul ei ca pe un dar de Sus. E important să înţelegem că fratele acesta al nostru nu trebuie „controlat” la Ortodoxie. Uneori e smintitor prin gesturi? S-au smintit câţiva de câteva dintre propoziţiile sale? Interesant. Pentru că, prea cuminţi ca să mai convertim tristeţile şi dezorientările semenilor noştri în bucurii mărturisitoare, am uitat de nebunia aceasta mărturisitoare, care ţine vie viaţa de credinţă a Bisericii noastre. Mesajul celor nenăscuţi (genetic) ortodocşi este tot mai limpede: ne e dragă Ortodoxia dar nu ortodocşii care şi-au transformat inimile din tron al lui Dumnezeu în stalactite ale părerii de sine, dispuşi mereu la a converti pe alţii, după măsura propriei împietriri, fără a face nici un efort personal, în linia propriului progres duhovnicesc.

Lucrarea aceasta ţine în ea cheia de aur a oricărei predări a Istoriei Religiei, pe care uneori chiar şcolile noastre de teologie o eludează prin false alinieri culturale. Nici o altă religie nu poate fi privită decât prin lentila de Har a Duhului Sfânt, prin experienţa de har a Bisericii, şi nu este cazul, niciodată şi în nici o situaţie, să prevaleze diplomaţia falselor ecumenisme în defavoarea mărturisirii de credinţă. Aici este frumuseţea nemaipomenită a cărţii. Pentru tot soiul de cuconeturi şi elitişti atraşi de  ezoterisme ieftine - ale căror pericole autorul nostru le identifică foarte atent, pentru toţi puştii atraşi de softurile vieţii spirituale, cartea  este un manual de supravieţuire. Personal cred că pentru slujitorii bisericii, indiferent de treapta în care se încadrează ei, cartea este un manual de abordare a problematicii generale şi speciale a dramei sincretismului modern. Lipsit de ură şi îngâmfare confesională, cred că de aceasta s-a vindecat dintâi, autorul cărţii împleteşte remarcabil istoria culturii personale cu aceea a istoriei religiei. Lucru din care la noi s-a gustat foarte rar.

Dacă cineva m-ar întreba care este pagina cea mai de preţ a lucrării nu aş ezita să-i spun că această carte este  cea mai de preţ pagină a literaturii apologetice în domeniul istoriei religiei. Ideea editorului român de a iniţia prin această carte o colecţie apologetică apare mai mult decât fericită. Obligă la continuitate, la propunerea identificării unei linii ortodoxe a apologeticii care trebuie să treacă de la fază de combatere la aceea de dezbatere destinsă în Duh, fără învârtoşări urâtoare  ci înţelepţiţi de harul Mântuitorului. Sper ca lucrarea aceasta să fie adusă dinaintea copiilor noştri, bucuros că ea există aş fi trist dacă bucuria aceasta n-aş împărţi-o cu ei, copiii neliniştii noastre. Cred că prin această scriere Keneth se va înscrie pe linia unor contribuţii luminoase la elucidarea unor linii de forţă în dialogul cu societatea secularizată. Neuitând, nici o clipă, mărturisirea autorului: „Luminare cauţi? Să ştii cine eşti? Atunci priveşte-ţi luptele pierdute! Restul e har sau mândrie. Acesta este sfatul meu către toţi pelerinii drumului înfundat al misticii şi meditaţiei asiatice, chiar dacă aceasta este şi doar o simplă vizitare a unei librării cu cărţi despre ezoterism. Cel care şi-a văzut propriile slăbiciuni, greşeli, mizerii şi lipsuri, va fi pregătit să ia asupra sa Crucea lui Hristos, pentru a se depărta de păcat şi de trădarea dragostei lui Dumnezeu. O hotărâre necesară pentru a ne scoate din nevoie. Această ură de sine, purificatoare, ne va conduce la recunoaşterea păcatului, pocăinţă şi întoarcere în braţele iubitoare ale lui Hristos. Drumul în jos este drumul în Sus. Nu e comod, nu, însă e cea mai mare aventură pe care poate trăi un om. Mai ales din punct de vedere al biruinţei şi al certitudinii despre viaţa veşnică.”

Sper din toată inima să descoperiţi în paginile acestei cărţi bucuria mărturisirii care l-au adus pe fratele acesta al nostru în mijlocul poporului nostru, prin conferinţe şi scriitură. Cred că mărturisirea unuia care a gustat din biruinţa cea dinainte de Biruinţă este mai de preţ decât expandarea frustrărilor noastre pastorale. Să reînvăţăm a spune Hristos a Înviat nu ca pe un simplu salut pascal, ci ca pe o certitudine! Cartea aceasta, parte din argumentarea acestei certitudini.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
Cuprins:

Scurt manual de supravieţuire

Cuvânt către cititorul român

Ieşirea din lumea occidentală

O povestioară simbolică

Islamul

Meditaţia transcendentală

Hinduismul: istorie sau legendă?

Yoga, meditaţie şi post-creştinism

Meditaţia asiatică şi meditaţia creştină. Studiu comparativ

Motivele decăderii şi postmodemismul

Urmări ale misticii Orientului Îndepărtat

Calea lui Buda

Zen şi „Absolutul impersonal”

„Demonii, ce i-am chemat”

O privire de final

Concluzii

Preschimbarea ruşinii în putere

Opt teze pentru diferenţiere

Listă generală a termenilor de specialitate